Era o vreme in care nici nu ar fi indraznit macar sa
viseze ,ca va ajunge ceea ce este azi ... Un ziarist , reporter de razboi. Si-a
dorit de mic copil sa faca reportaje din mijlocul teatrelor de razboi si sa
devina corespondent pt o televiziune sau un ziar, sa scrie in timp ce o
bomba explodeaza nu departe de el. Desi era un bun manager si un bun lider, el
a preferat munca de teren... A lasat trustul unui bun coleg si asociat, la fel
de bine pregatit ca si el, si-a luat camera de filmat pe umar si a plecat la
razboi sa filmeze scenele de lupta, sa fie acolo, in mijlocul evenimentelor
Pentru el viata insemna risc, insemna pericol, insemna sa fii mereu in actiune.
Lui i placea sa riste, fiind constient ca moartea ii e aproape in fiecare
clipa, in fiecare minut . Intodeauna reportajele lui erau apreciate . Cand
aparea el pe ecran, exploda si audienta la televiziune .A luat locul intai la
Festivalul Filmului ,cu pelicula ”Viata si Razboi” inspirata de evenimentele
din Afganistan.
Acum se pregatea sa plece iar in Kosovo. Fusese desemnata o
colega, dar aceasta renuntase in ultimul moment.Redactorul sef tuna si fulgera
prin redactie, boscorodind pe toata lumea si pomenindu-le neamul la toti.
Laura, colega vinovata de declansara scandalului, se facuse mica in scaunul ei
la computer si tacea malc fara sa indrazneasca sa ridice macar ochii catre
colegii ei. Avea acasa un barbat extrem de gelos care ii impusese autoritar sa
refuze oferta de a pleca la in astfel de eveniment unde, fireste, ar fi fost
inconjurata numai de barbati
“N-am sa te las sa te urci in camioanele alea pline de soldati
care .....” i-a urlat el in ureche. A trantit si ea nervoasa usa si l-a lasat
sa zbiere mai departe ca un apucat. “Dute-n...” i-a zis in gand si a plecat
nervoasa pe jos plana la redactie.Cand a dat furioasa usa de perete la birou,
colegii au saltat capetele mirati...
“Du-te-n... ma-tii de idiot, pastele si....” bolborosea inca
printre dinti cu o privire furioasa...
“Cui, Laura? Mie??” a intrebat-o cu jumatate de glas, Ionel,
regizorul de platou
“Nu tie ma, pustiulica, ce am eu cu tine? Il “binecuvantam” pe
barbate-miu... Ce sa am eu cu tine? Ce mi-ai facut tu? A?” L-a ciupit amical de
obraz si s-a asezat la computerul ei, nu inainte de a mai arunca o privire
sumbra celor prezenti.
O bufni insa imediat rasul amintindu-si figura de copil
nevinovat a lui Ionel si mirarea sincera din ochii lui: “Cui, Laura? Mie??”
“HAHAHAHAHA!” se porni ea dintr-o data sa rada zgomotos. “Halal reporter care
se duce doar ca gaina pe langa casa... Sunt o proasta, buna sa prezint doar
Meteo, singura rubrica pe care o intelege si idiotul ala al meu de acasa.....
Buna treba, Laura! Bravooo, felicitari! Si Andrei ia premii peste premii cu
reportajele lui....”
Puse capul pe birou si incepu sa planga incet, inabusit. Asa a
gasit-o Andrei, care s-a apropiat de biroul ei si a batut-o usor pe spate:
“Hei, Laura, esti bine?”
“Tu ce vrei ma?” l-a intrebat ea, fara sa-si ridice capul de pe
birou. “Lasa-ma-n durerea mea!” Ce tot vreti toti de la mine astazi? “
“Nimic. Vreau doar sa stiu daca esti bine...” i-a raspuns Andrei
mangaind-o usor pe spate. “Ce-ai patit?”
“Un drac...Mare! Asta am patit!!! Boul de barbate-miu nu ma lasa
sa plec! Esti multumit? Ai scapat de concurenta!!!” Laura l-a privit o clipa
aruncand sageti otelite din ochii ei verzi, a pufnit nervoasa suflandu-si o
suvita rebela ce-i alunecase in ochi. “Fii fericit ca te-ai nascut barbat!
Du-te tu in locul meu in Kosovo sa mai castigi un premiu! Fir-ati voi ai naibii
cu orgoliul vostru masculin!” Ochii Laurei scanteiau printre lacrimi. Andrei o
privea cu un zambet strengaresc in coltul gurii. Ii placea cand era furioasa. O
mana de om cat era Laura, si facea atata galagie... O remarcase inca din
primele zile de cand se angajase in redactie: mica, blonda cu parul strans
mereu intr-o coada, vesnic in blugi vorbind dezinvolt cu toti aproape
barbateste. Stia chiar sa injure ca un barbat...Asta il amuza teribil pe
Andrei. Prinsese drag de ea. Ii placea caracterul ei hotarat de vesnica luptatoare.
Era perfecta pentru meseria asta...
“Ce te holbezi ma asa la mine? N-ai mai vazut femei pana
acuma???” l-a trezit din visare Laura batand cu pumnul ei micut in biroul negru.
“A, ba da, pai....”
“Du-te la Sefu’ si spune-i ca te duci tu. Maine la 7 e imbarcarea
de la Unitatea Militara...”
“Si tu, Laura? Iti doreai reportajul asta...”
“ Lasa-ma dracu’ pe mine si ce-mi doream eu... La naiba cu
toate!” Du-te la Sef si ia-ti de la el “binecuvantarea”... Hai, dispari!”
Isi deschise nervoasa calculatorul si se prefacu absorbita de
lucru. Isi injura in gand nesansa dar in acelasi timp ii si dorea succes:
“Bafta, ma, nataraule! Sa te intorci intreg auzi? INTREG ma!”
Andrei trase mai intai aer in piept, pana sa apese clanta usii
biroului Balaurului. Asa ii ziceau ei in secret , Redactorului Sef: “Balaurul”
“Buna ziua, mare Ba....” Doamne, era cat pe ce sa-i
scape...UUUUUUuffff! “ mare Sef!” o drese el in ultimul moment. “Buna ziua Mare
Sef! Doreati sa imi vorbiti?”
“Stai jos! Sa-i zic Elvirei sa-ti faca o cafea? Sau vrei altceva
mai barbatesc? Uite aici: wiskey din 1970”
“Sefu’ stiti...eu cu bautura...”
“Hai ma, ca beau si eu cu tine na!” Balaurul se ridica lenes de
la birou si-l masura cu privirea pe Andrei prin sticlele ochelarilor in timp ce
se indrepta catre micul barulet, pitit strategic in dosul unei draperii groase
de culoare rosie
“Special am ales-o rosie, ca sa nu uit unde e barul” rase
Balaurul
“Da Sefu’...He, he, he! schita si Andrei timid “Ce naiba se
holbeaza Balaurul la mine?” se mira in gand Andrei, in timp ce primea
paharul de wiskey de la Sef. Sari imediat in picioare si isi aranja cu mana
ramasa libera frizura
“Noroc, Mare- Sef! Sa fii sanatos!”
“Balaurul” dadu si el noroc dar abia atinse paharul lui Andrei.
“Stii, Pustiule, maine vei pleca in Kosovo, da? Sa nu te aud ca
nu poti, ca nu te lasa mamica, taticul sau logodnica....”
“N-am Sefu’...”
“Ce n-ai?”
“Logodnica..”
“A, da? Foarte bine ca n-ai!” Femeile intotdeauna sucesc mintile
barbatilor. Ai timp.Esti inca tanar... Cati ani ai?”
“Treizeci Sefu’”
“Pai da, exact ce-ti spuneam... Ai timp Pustiule, ai timp... Hai
termina-ti paharul ca maine te trezesti devreme! Plecarea e la 7.00 de pe
Aerodromul Militar."
"Balaurul" se apleca si deschise un sertar de la
birou. Scoase de acolo un plic si i-l arunca lui Andrei pe birou.
"Ia-i, sa ai pe drum! Sa nu-i cheltui pe bautura si femei,
ai grija! Vreau chitanta pentru fiecare banut de acolo! Ai inteles?"
adauga "Balaurul"invaluindu-se intr-un nor gros de fum de tigara.
"Astept un reportaj bun, si de ce nu inca un premiu pentru noi..! Hai, la
treaba!"
*****Andrei se scula foarte de dimineata a doua zi
Cifrele fosforescente ale ceasului de pe noptiera aratau ora 3
dimineata
“La naiba, nu ma mai ia somnul...” se rasuci in pat si cobori in
cautarea papucilor, apoi pleca sper bucatarie tarsaind papucii pe mocheta moale
Isi facu la iuteala o cafea tare si se cauta dupa pachetul de tigari
Gasi unul pe bufet si isi aprinse o tigara de la flacara aragazului.
Trase cu nesat aerul rece al noptii in piept prin geamul pe care il deschisese
larg apoi trase si din tigara contempland linistea noptii si stelele de pe cer
Taraitul discret al telefonului il trezi din visare..
“Alo!”
“Ce faci nataraule?” Ai impachetat tot? Sunt Laura... Te duc eu la
aeroport.
“Laura... Nu trebuie,serios, pe bune...”
“Taci nataraule, intr-o jumatate de ora sunt la tine. Fa-mi o cafea!
Pa!”
Andrei ramase cu telefonul la ureche privind in gol cu zambetul lui
strengaresc, binecunoscut, pe fata. “Amarnica femeie Laura asta mai frate! Foarte barbatoasa! Hmmm!” gandi el in sinea-i
in timp ce umplea iar ibricul cu apa pentru o noua portie de cafea.
Laura ajunse fix in treizeci de minute asa cum promisese. Andrei, echipat
in tinuta de campamie cu blugi, bocanci
de armata si vesta pana in talie , prevazuta cu o multime de buzunare, ii
deschise usa cu un zambet larg.
“Bun venit Laura! Intra!”
Laura pasi sprintena in apartament, lasand in urma o dara placuta de
parfum fin
“Bine te-am gasit nataraule!” spuse ea in timp ce il saruta colegial pe
obrazul proaspat ras si-si arunca neglijenta cheile masinii pe masa.”Gata
cafeaua mea?”
“Gata!” raspunse Andrei, masurand-o de sus pana jos cu ochii zambitori
“Ce te hlizesti?” Am spus vreun banc bun fara sa stiu?” se incrunta
blondina in timp ce apuca cu ambele maini cana de cafea pe care Andrei o pusese
in fata lui.
“La 7 trebuie sa fim la aeroport, ca altfel se duce dracu’ avionul tau
si dai de necaz cu Balaurul, asa ca nu te mai holba la mine cu ranjetul asta
tamp, de vitel indragostit si mai verifica-ti odata bagajele sa nu uiti ceva!”
“Sa traiti!” mima Andrei un salut cazon cu mana la un chipiu imaginar
pocnindu-si regulamentar calcaiele ca un soldat constiincios. Porni in pas de
defilare prin camera executand intoarceri ostasesti ba la stanga ba la dreapta.
“Tampitule!” sopti Laura, zambind usor. “Sa dea Dumnezeu sa te intorci
sanatos acasa”
In mai putin de 10 minute Andrei depuse pe holul de la intrare un
rucsac soldatesc burdusit de lucruri si o geanta de umar,la fel de mare si
ea si la fel de burdusita
“Camera tine-o tu ca nu a mai incaput niciunde.Ai grija, Laura sa n-o
strici ca nu mai imi iau pensia de la Balaur”
“Da Boss!” zise Laura ridicandu-se si punand camera si geanta pe umar o
porni hotarata spre iesire. Uff nici cafeaua nu o pot bea decat cu noduri,
exploatatorule! Masina va asteapta Sir...!”
se mai maimutari ea prefacandu-se suparata
Drumul pana la Aeroport l-au parcurs in tacere.Laura se concentra la
trafic, sofand cu dibacie prin traficul destul de aglomerat chiar si la acea
ora.Din cand in cand strivea intre dinti cate o injuratura adresata unui alt
sofer mai grabit sau neatent care ii taia calea Cu ochii pe ceas, Andrei privea
soseaua
“Ajungem la timp, n-ai grija! Una e Laura Predescu la volan..” Ii darui
un zambet, scurt privindu-l pret de cateva secunde. “Gata, aici la dreapta,
hopaaa! Uite Aeroportul, boss! Cat e ceasul?”
“6:45” raspunse mecanic Andrei.
“Atit?” se mira Laura
“Ce? Ce atit?”
“Atit ai de spus? 6:45?”
“Ai condus genial! Iti multumesc ca m-ai adus la timp si in siguranta,
Laura! “ O saruta scurt pe obraz si Laura se imbujora
“Mai baiete, fii cuminte! Ai grija la ce-ti doresti..”
“...ca s-ar putea sa mi se intample, nu?” zambi Andrei si sari iute din
masina, urmarit de aratatorul Laurei atintit spre el
Cu ranita soldateasca in spate si cu geanta de voiaj pe umarul stang,
Andrei strabatu cu pasi mari si elastici holurile pana la Ceck-Point unde se
legitima si prezenta la control bagajele. Laura, in urma lui, abia tinand pasul
cu el, aducea camera de filmat
“Presa, nu? Sunteti ziaristi?” intreba barbatul de la Punctul de Control
“Da” raspunse sec Andrei.Fac un reportaj in Kosovo.Plec singur, colega
mea m-a adus doar pana aici
Barbatul de la Control o privi pe Laura scurt apoi ridica nepasator din
umeri zicand un “bine” mormait
“Ceas?” intreba Andrei mecanic, uitand ca are ceasul pe mana stanga
“6:55” raspunse mecanic Laura. “Mai avem timp sa ne luam ramas bun”
Se asezara pe o canapea in Sala de Asteptare: ea cu mainile pe
genunchi, crispata, el lejer cu bratele intinse pe spatarul canapelei
“Parca tu pleci nu eu” zise el
privind-o amuzat cum statea asa crispata cu ungiile infipte in materialul
blugilor. “Relax! Se termina imediat! La 7 va veni omul de legatura cu care voi
pleca si te poti duce acasa.
“Tampitule, am emotii pentru tine.” Sa nu patesti ceva pe acolo, fir-ar
a dracu de treaba! Nu te duci la o serata dansanta..Te duci la razboi!”
“Laura...” Andrei o prinse usor de barbie, intorcandu-i fata spre el. “Voi
fi precaut si nimic nu mi se va intampla! Auzi?”
Vazu ca buzele ei frematau.Brusc o saruta patimas pe gura.Spre
surprinderea lui, ea nu se impotrivi deloc ba chiar il imbratisa strans si il
saruta la randul ei. “Te iubesc tampitule, inca din prima zi cand ai calcat in
redactie. Iti iubesc chipul luminos si zambetul strengaresc, mirosul de tutun
cu iz de alune prajite al hainelor tale,
iubesc vocea ta , respiratia ta, iubesc totul” se confesa ea in gand in timp ce
cu bratele il strangea la piept mai ,
mai sa-l sufoce. Isi dorea ca timpul sa se opreasca in clipa asta sau telefonul
sa sune si Balaurul sa revoce plecarea
Ai grija de tine, nataraule, sa te intorci cu bine si sa ne mai aduci
un premiu!” spuse insa cu voce tare fara sa se dezlipeasca de el
Cineva tusi scurt langa ei. Laura si Andrei se desprinsera din
imbratisare
In fata lor statea o femeie tanara, inalta cu parul ca abanosul,
revarsat lejer pe umeri pana la mijloc. Uniforma militara nu ii rapea nimic din
feminitate, ba mai mult o accentua.
“Numele meu e Claudia!” se prezenta scurt tanara in timp ce intindea o
mana ferma catre ei. Laura i-o stranse prima si se prezenta. Amandoua se
privira cateva secunde in ochi si Laura zambi: amandoua aveau ochii verzi
“Eu sunt Andrei” raspunse si el, strangand la randul lui mana fetei
“Deci dumneavoastra veniti pentru reportaj. Doamna e sotia
dumneavoastra? Nu va faceti griji doamna, va fi in siguranta si dupa ce se
va termina tot eu vi-l voi aduce, viu si nevatamat acasa!”
“Sa ai grija de el te rog! E....” zise Laura
“Sa mergem Andrei! Avionul ne asteapta! Nu ai grija Laura! Andrei va fi
in siguranta..”raspunse bruneta strangandu-i iar mana.
Claudia porni apoi spre avion. Andrei se intoarse si o imbratisa pe
Laura.
“Am sa am grija de mine! Promit!” o saruta scurt si porni alegand usor
cu ranita soldateasca in spate, cu camera de filmat si cu geamta de voiaj pe umeri spre
pista de decolare.
“Te iubesc, nebunule!” sopti Laura schitand un gest timid de ramas bun. “Sa
fii ocrotit de dragostea mea”
*****
Odata formalitatile indeplinite Andrei si Claudia pornira spre iesire.*****
Partea a II-a
Bun venit la Razboi !
Avionul militar decola exact la ora fixata. Prin hublou,
Andrei admira peisajul. Alaturi de el, Claudia isi verifica minutios
pistolul pe care il scosese din tocul
atarnat de centura. Fluiera incet o melodie si din cand in cand mai canta si o
strofa pe care si-o amintea.
“Nu ti-e greu ca femeie sa te joci cu
lucruri barbatesti?” incerca Andrei in gluma sa “sparga gheata”
“Nicidecum! Pistolul asta ma apara de
zece ori mai bine ca un barbat!” raspunse tanara razand cristalin. Andrei ii
admira dantura alba, impecabila ca a fotomodelelor din reviste.
“Tu? Esti ziarist de razboi? Nu prea
te-am mai vazut pe aici.Sau te-ai trimis pe tine pentru ca nu mai aveau pe
altcineva dispus sa faca treaba asta?”
“Fifty-fifty! raspunse Andrei. Da, m-au
trimis pentru ca nu aveau pe cine altul, dar si mie imi place actiunea,
adrenalina...”
“Zau? Hahahahahaha!” hohoti Claudia,
dezvelindu-si iar dintii de un alb impecabil. “Pai tu crezi ca aici ne jucam?
Crezi ca se toarna vreun film de actiune si ne alergam ca la “ hotii si
vardistii”?Aici e razboi baiete, se trage cu gloante adevarate si se moare cat
se poate de real!”
Claudia scoase din buzunarul de la piept
al vestonului o fotografie ce infatisa un barbat chipes, brunet, in uniforma de
aviator.
“E... A fost Nicu, sotul meu. A murit
acum doua luni in misune.Aducea provizii, alimente,paturi, medicamente pentru
civili din partea O.N.U. L-au doborat crezand ca e avion militar” zise Claudia
stergandu-si discret o lacrima. “Asta e razboiul baiete! Iti schimba viata
definitiv, intr-o secunda. Nicolae nu a mai reusit sa se catapulteze!
“Aveti copii?” o intreba Andrei.
“O fata si un baiat: Sofia si Luca.
Sofia are 7 ani iar Luca 8. Mi-au ramas amintire de la Nicu. Luca seamana cu
el: brunet si tantos ca un cocos. Priveste mereu cerul si-mi spune: Intr-o zi
voi zbura ca tati si am sa-l gasesc pe cel care l-a ucis si va fi pedepsit.
Sofia e mai visatoare.Canta la vioara si patineaza. Ii plac deopotriva si
muzica si sportul Visul ei este sa patineze cantand la vioara in acelasi
timp...Ehhhhhh....” Claudia puse fotografia la loc in veston. “Ai putea sa
scrii ceva frumos, ziaristule, daca
ti-as povesti viata mea....”
“De ce nu...?” raspunse Andrei. “Poate, intr-o zi, cand se
vor termina toate astea vom avea mai mult timp...”
“Blonda de la aeroport e sotia ta?”
“Nu, doar colega ziarista si ea”
raspunse Andrei
“Vazandu-va asa imbratisati, am crezut ca...Scuza-ma ca sunt
prea tupeista” Claudia rosi putin si
pleca privirea
Andrei
zambi si el gandindu-se la Laura. “Mica si rea blondina... Chiar asa de evident
este c-o iubesc? Vede toata lumea?” isi spuse in gand Andrei zambind usor.
Doamne, iarta-mi inima ca, Laura e
maritata....” Isi aminti cum o sarutase acolo, la aeroport. Fusese ceva instinctiv. A simtit ca
trebuie sa faca asta. De ce? Nu stia nici el. Sau poate... inima a invins ratiunea? Poate chiar
o iubea si sentimentele depaseau granita relatiei profesionale?” Laura e
maritata nu se poate asa ceva. Nu e nici drept nici crestinesc” cauta el sa se
convinga
“Vom ateriza in curand” il trezi din
ganduri Claudia. Vei merge la hotelul asta unde sunt cazati toti ziaristii.Ai
nteles?”intreba ea batand cu degetul aratator in harta militara pe care o
desfasurase pe genunchi. “Cauta sa nu umblii hoinar, singur pe strazi.Nu vreau
sa alerg dupa tine pe la rebeli. Iti repet e o situatie de razboi. Sper ca ai
facut armata si stii ce implica asta..”
“Am inteles!” replica Andrei scurt
Luminile Aeroportului International din
Pristina, capitala Provinciei Kosovo, aparura curand la orizont.Avionul militar
care ii adusese se pregatea acum de aterizare.
“Noteaza ziaristule:” spuse Claudia lui
Andrei care privea prin hublou.
“Aeroportul asta mai este cunoscut ca si
Aeroportul >Aden Jashari< , dupa numele unui celebru conducator al
Armatei de eliberare din Kosovo. Este la 15 km sud-vest de Pristina si poate
prelua 1,6 milioane de pasageri pe an. Inaugurarea oficiala a fost in 1965 sub
regimul iugoslav Din 1970 devine aeroport militar...”
“Interesant!” spuse Andrei in timp ce
nota cele spuse de Claudia.”Se pare ca te pricepi putin la presa” glumi el
“Pana sa intru in armata am fost
profesor de istorie”
“Da?” se mira sincer Andrei.” Ai fi un
excelent documentarist pentru reportajul meu. Plus ca imi trebuie si un
bodyguard cu experienta...Serios!”
Claudia il fixa cu privirea ei de
smarald si zambi usor: “Mai vorbim despre asta. Deocamdata misiunea mea este sa
te aduc teafar la Hotel. Pe urma mai vedem. Ok?”
“Bineinteles! Sper ca nu te-ai
suparat...?”
“Nicidecum! Sa mergem Andrei!”
Fata o porni inainte, in timp ce Andrei venea
in urma cu bagajele si cu camera de filmat
“Sa nu filmezi aici ! Auzi? N-ai voie!”
ii striga Claudia fara sa intoarca capul
“Stiu, sunt cuminte!” ii raspunse Andrei in timp ce se
indtreptau catre Ceck-PointDe aici preiei comanda ,boss!" ii zise Andrei Claudiei. "Ma incredintez tie!"
"Asa sa faci! Si iti va fi bine... Vom lua un taxi pana la Hotel. Nu e bine sa facem prea multe >>valuri<< Camera de filmat ar putea sa ne creeze neplaceri"
Se urcara amandoi pe bancheta din spate a masinii si, dupa ce Claudia dadu adresa in sarbeste soferului, se intoarse spre Andrei:
"Suntem doi indragostiti, ok? Te-am asteptat la Aeroport, asa ca poti fi mai tandru da? Nu ne-am vazut de doua luni..." Claudia se cuibari langa Andrei si il mangaie tandru pe obraz. "Sa nu sari calul ca dracu te ia! Auzi?" ii zise ea lui Andrei in timp ce il saruta pe obraz. Soferul privind in oglinda retrovizoare le facu cu ochiul complice si puse o melodie lenta.
"Ai vazut ca a mers?" zise Claudia. Trebuie sa trecem cat mai neobservati. Sa nu facem >>valuri<< cum am zis
"Bine te-am gasit, iubita mea! Ti-a fost dor de mine?" intra si Andrei in jocul ei
"Da, iubitule, normal! De la hotel voi lua un alt taxi si ma voi duce acasa ok? La mine...acasa, asa ca intram doar de forma amandoi in hotel. Sa nu-ti faci ...vise...hahahaha" rase ea incetisor. "Ne vedem maine dimineata ok? Sun-o pe Laura sa-i spui ca ai ajuns cu bine! Hai ca am ajuns! Coboara!"
****
Cazuri complicate
Telefonul suna tocmai cand Laura, cu mana
pe clanta , se pregatea sa iasa din redactie. Trebuia sa ajunga la un caz
social grav: o familie, cu un copil bolnav de leucemie urma sa fie aruncat in
strada pentru neplata intretinerii la apartamentul unde locuiau. Nici tatal
copilului, capul familiei nu era mai putin lovit de soarta, medicii ii pusesera un diagnostic sumbru:
cancer la pancreas.. Singura care lucra din familie era femeia barbatului,
Eleonora care din salariul ei de croitoreasa, tinea toata familia. Ella, cum o
strigau colegele, isi masca cu greu tragedia din familie. Avea un zambet sters si, desi era inca o femeie tanara, abia implinise 35 de ani, grijile si
necazurile vietii sapasera urme adanci pe chipul ei facand-o sa pare cu zece ani mai in varsta.La toate acestea se
mai adaugau si tigarile pe care Ella le aprindea aproape una de la alta.
“Alo! Zise Laura cine naiba esti tocmai
acum cand am atata treaba? Alta ora nu gaseai sa suni?”
“Eu sunt Laura, Andrei...”
“A buna nataraule! Ce faci? Esti bine?
Cum a fost drumul? Ati ajuns bine?”
Da Laura! Suntem...adica sunt
bine.Claudia m-a adus in perfecta siguranta.Sunt la hotel acum.”
“Aha, bine nataraule! Deja esti un
cuceritor pe acolo...Claudia e bine?”
“Mi se pare mie sau detectez o usoara
unda de gelozie in glasul tau? Da, e bine si ea, a plecat catre hotelul
ei”chicoti amuzat Andrei
“Aha! De ce sa fiu geloasa nataraule? Ai
uitat ca sunt maritata? Am barbat acasa.. Hei, esti dus cu pluta? Du-te naibii
de nebun!” rase Laura. “Auzi la el: geloasa....”
“Cum merg treburile prin Redactie?”
schimba brusc Andrei subiectul. “Ce faceti voi, ce face Balaurul?”
“Noi,
cum ne stii mereu pe graba, mereu “in priza” la evenimente. Balaurul “locuieste”
tot in biroul lui, bea coniac sau wiskey, dupa caz si e meru nemultumit . Zice
ca ne plateste degeaba.Ce sa-i zic de tine?” intreba Laura
“Zi-i ca sunt bine, si de maine ii voi
trimite cateva filmari cu situatia de pe
aici”
“Ok! Am ajuns la masina si trebuie sa inchid
Andrei! Am un caz foarte delicat: o familie batuta rau de soarta: el cu cancer
de pancreas, copilul lor cu leucemie, doar ea, sotia, lucreaza si duce pe
umerii ei toata casa. Si ca tabloul sa fie complet: Asociatia de locatari le
scoate apartamentul la vanzare si ii arunca in strada.. Iti place subiectul?”
intreba Laura in timp ce urca in masina si se pregatea sa demareze.
“Subiectul e trasnet! Poti scoate un
articol nemaipomenit! Scrie tu asa cum numai tu stii si filmeaza tot! Va iesi
de “prime time”! Am incredere in tine, abia astept sa vad materialul asta!
Bafta!” o incuraja Andrei
“Merci, Andrei! Si tu sa ai bafta!
Spune-i Claudiei sa nu uite ce mi-a promis la aeroport. Stie ea! Astept vesti
de la tine!”
Andrei nu mai apuca sa raspunda.Laura inchisese deja.
"Doamne, "isi zise Andrei cu privirea inca lipita de ecranul telefonului, "ce s-a intamplat? CUM si CAND am ajuns sa te iubesc, nebuno?"
Laura isi arunca neglijenta telefonul in torpedoul masini si puse o muzica lenta.
"hmmmm...Auzi nataraul...."detectez o unda de gelozie" Hai ca esti tare Andrei...Nebunule, imi esti simpatic. Oare de ce?"
Isi aranja un carliont rebel dupa ureche si facu cu ochiul smechereste in oglinda: "Laura ce-i cu tine? Oare nu esti indragostita?" o intreba ea pe fata din fata ei care rosise usor in obraji "Esti dusa si tu o tintui Laura cu degetul aratator pe fata din retrovizoare
Andrei se scula ca de obicei foarte devreme si in timp ce astepta sa-i vina cafeaua comandata prin Room-Service incerca sa-si creioneze pe o coala de hartie intrebarile pe care urma sa i le puna Generalului sarb. Pachetul de tigari pe jumatate gol si scrumiera plina ochi cu chistoace ,aratau clar ca nu avusese o noapte tocmai linistita. Culesese de pe internet o multime de informatii pe care , se straduia acum sa le puna cap la cap pentru a construi niste intrebari foarte precise si relevante.Nici nu auzi ciocanitul discret al fetei care ii aducea cafeaua, incat aceasta isi folosi cheia de rezerva pentru a intra in cemera lui.
"Cafeaua dumneavoastra domnule jurnalist", ii spuse blonda intr-o romaneasca impecabila."S-o serviti acum cat e calda! Rece nu mai are nici un gust!".Se apleca apoi, cu o miscare gratioasa si lua scrumiera plina cu mucuri de tigara si o goli la cos
"Sa aveti pofta la cafea domnule jurnalist ! Ma retrag!" mai spuse fata in timp ce se indrepta catre usa."Multumesc!" raspunse si Andrei, si, abia acum observa cat era de frumoasa."Scuza-ma esti romanaca" o intreba el in timp ce o masura cu o privire distrata. "Da! raspubs fata, privindu-l cu ochii ei albastrii curajos, drept in fata."Dar numai jumatate. Tata e sarb, doar mama e romanca!"
"Aha! incuviinta Andrei."Esti foarte frumoasa, domnisoara!
Tanara rosi usor in obraji si isi pleca privirea
"Spune-mi, zise Andrei, "e departe adresa asta? Mare noroc pe mine ca stii romaneste...!"
Fata privi o clipa hartia pe care Andrei i-o intinse si pe care notase o adresa.
"E aproape! Zece minute de mers pe jos.Cateva strazi mai incolo spre centru..."
"Da,da,da! Iti multumesc..."
"Florina ma cheama, domnule jurnalist"
"Iti multumesc Florina si pentru cafea si pentru informatii.Si, apropos, ma cheama Andrei, adauga el intinzandu-i cu un gest larg mana. "Iti multumesc, ai grija de tine
***
Vestea ca un jurnalist roman fusese prins intr-o ambuscada, intre fortele militare sarbe si trupele Kosovare, facu repede inconjurul redactiilor de stiri iar imaginile cu luptele de strada dintre militari si localnici erau difuzate pe mai toate canalele importante de televiziune.
Laura nici nu apucase bine da intre in redactie ca vazu forfota mare.Colegii ei isi dadeau fiecare cu presupusul:
"Ai vazut ce-a patit? Acum o sa ramana schiop pe viata!"
"Ba nu, asta ar fi scenariul fericit...Sa nu ramana orb!"
"Ba, noi suntem jurnalisti nu medici! Taceti naibii din gura si nu mai vorbiti prostii"
Laura ramase ca traznita in mijlocul camerei fara sa-si poata lua ochii de la ecranul televizorului din redactie.O televiziune locala preluata de CNN difuza tragicul eveniment: "Jurnalist roman prins intre tirurile de mitraliere! Starea victimei este incerta!"
"Taceti dracului din gura! Nu aud nimic!" urla Laura si dintr-o data se asternu linistea.."Cine e? Andrei al nostru???? " "Nu se poateeee!" zbiera ea izbucnind intr-un plans sfasietor , in timp ce imaginile ii confirmau ca barbatul cu fata si hainele pline de sange, care era dus pe brate de soldatii sarbi catre ambulanta, este chiar Andrei
"Doamne, nu se poateeee! De ce el, de ce tocmai el???" striga Laura, cautand in zadar raspunsul in ochii indurerati ai colegilor
"S-a intamplat acum doua ore...." rosti Balaurul cu voce grava, aratand tuturor telefonul mobil."M-au sunat cei de la Cartierul General al Armatei Sarbe: Andrei era pe cont propriu si filma luptele .La un moment dat a fost prins intre tiruri. Mai era cu el o femeie care avea abilitati militare.L-a aparat cat a putut insa a fost si ea impuscata in cele din urma.Amandoi sunt acum in coma la Spitalul Central din Pristina"
"Claudia se numea acea femeie Sefule..." rosti incet Laura
"Poftim? A zis cineva ceva?" zise Balaurul ridicand privirea cercetator peste ochelarii care ii ajunsesera pe varful nasului
"Da,eu am zis!"raspunse tare Laura. "Pe femeia aceea o cunosc, am intalnit-o la Aeroport la Bucuresti cand l-am dus pe Andrei la avion: o cheama Claudia si intr-adevar, atunci purta uniforma militara.Urma sa il insoteasca pe Andrei in misiune si sa-i asigure protectia"
"Hmmm! Da , arunci se explica....!" incuviinta Balaurul scarpinansu-se ganditor dupa ureche, "Doama Predescu, veniti va rog pana la mine in birou! Sa va fac actele necesare pentru zborul de maine catre Kosovo!"
Isi aranja un carliont rebel dupa ureche si facu cu ochiul smechereste in oglinda: "Laura ce-i cu tine? Oare nu esti indragostita?" o intreba ea pe fata din fata ei care rosise usor in obraji "Esti dusa si tu o tintui Laura cu degetul aratator pe fata din retrovizoare
Andrei se scula ca de obicei foarte devreme si in timp ce astepta sa-i vina cafeaua comandata prin Room-Service incerca sa-si creioneze pe o coala de hartie intrebarile pe care urma sa i le puna Generalului sarb. Pachetul de tigari pe jumatate gol si scrumiera plina ochi cu chistoace ,aratau clar ca nu avusese o noapte tocmai linistita. Culesese de pe internet o multime de informatii pe care , se straduia acum sa le puna cap la cap pentru a construi niste intrebari foarte precise si relevante.Nici nu auzi ciocanitul discret al fetei care ii aducea cafeaua, incat aceasta isi folosi cheia de rezerva pentru a intra in cemera lui.
"Cafeaua dumneavoastra domnule jurnalist", ii spuse blonda intr-o romaneasca impecabila."S-o serviti acum cat e calda! Rece nu mai are nici un gust!".Se apleca apoi, cu o miscare gratioasa si lua scrumiera plina cu mucuri de tigara si o goli la cos
"Sa aveti pofta la cafea domnule jurnalist ! Ma retrag!" mai spuse fata in timp ce se indrepta catre usa."Multumesc!" raspunse si Andrei, si, abia acum observa cat era de frumoasa."Scuza-ma esti romanaca" o intreba el in timp ce o masura cu o privire distrata. "Da! raspubs fata, privindu-l cu ochii ei albastrii curajos, drept in fata."Dar numai jumatate. Tata e sarb, doar mama e romanca!"
"Aha! incuviinta Andrei."Esti foarte frumoasa, domnisoara!
Tanara rosi usor in obraji si isi pleca privirea
"Spune-mi, zise Andrei, "e departe adresa asta? Mare noroc pe mine ca stii romaneste...!"
Fata privi o clipa hartia pe care Andrei i-o intinse si pe care notase o adresa.
"E aproape! Zece minute de mers pe jos.Cateva strazi mai incolo spre centru..."
"Da,da,da! Iti multumesc..."
"Florina ma cheama, domnule jurnalist"
"Iti multumesc Florina si pentru cafea si pentru informatii.Si, apropos, ma cheama Andrei, adauga el intinzandu-i cu un gest larg mana. "Iti multumesc, ai grija de tine
***
Vestea ca un jurnalist roman fusese prins intr-o ambuscada, intre fortele militare sarbe si trupele Kosovare, facu repede inconjurul redactiilor de stiri iar imaginile cu luptele de strada dintre militari si localnici erau difuzate pe mai toate canalele importante de televiziune.
Laura nici nu apucase bine da intre in redactie ca vazu forfota mare.Colegii ei isi dadeau fiecare cu presupusul:
"Ai vazut ce-a patit? Acum o sa ramana schiop pe viata!"
"Ba nu, asta ar fi scenariul fericit...Sa nu ramana orb!"
"Ba, noi suntem jurnalisti nu medici! Taceti naibii din gura si nu mai vorbiti prostii"
Laura ramase ca traznita in mijlocul camerei fara sa-si poata lua ochii de la ecranul televizorului din redactie.O televiziune locala preluata de CNN difuza tragicul eveniment: "Jurnalist roman prins intre tirurile de mitraliere! Starea victimei este incerta!"
"Taceti dracului din gura! Nu aud nimic!" urla Laura si dintr-o data se asternu linistea.."Cine e? Andrei al nostru???? " "Nu se poateeee!" zbiera ea izbucnind intr-un plans sfasietor , in timp ce imaginile ii confirmau ca barbatul cu fata si hainele pline de sange, care era dus pe brate de soldatii sarbi catre ambulanta, este chiar Andrei
"Doamne, nu se poateeee! De ce el, de ce tocmai el???" striga Laura, cautand in zadar raspunsul in ochii indurerati ai colegilor
"S-a intamplat acum doua ore...." rosti Balaurul cu voce grava, aratand tuturor telefonul mobil."M-au sunat cei de la Cartierul General al Armatei Sarbe: Andrei era pe cont propriu si filma luptele .La un moment dat a fost prins intre tiruri. Mai era cu el o femeie care avea abilitati militare.L-a aparat cat a putut insa a fost si ea impuscata in cele din urma.Amandoi sunt acum in coma la Spitalul Central din Pristina"
"Claudia se numea acea femeie Sefule..." rosti incet Laura
"Poftim? A zis cineva ceva?" zise Balaurul ridicand privirea cercetator peste ochelarii care ii ajunsesera pe varful nasului
"Da,eu am zis!"raspunse tare Laura. "Pe femeia aceea o cunosc, am intalnit-o la Aeroport la Bucuresti cand l-am dus pe Andrei la avion: o cheama Claudia si intr-adevar, atunci purta uniforma militara.Urma sa il insoteasca pe Andrei in misiune si sa-i asigure protectia"
"Hmmm! Da , arunci se explica....!" incuviinta Balaurul scarpinansu-se ganditor dupa ureche, "Doama Predescu, veniti va rog pana la mine in birou! Sa va fac actele necesare pentru zborul de maine catre Kosovo!"
Andrei, hai acasa!
Laura ajunse la Aeroport
dimineata f devreme, evitand astfel traficul infernal.Chiar daca mai erau trei
ore bune pana la plecarea avionului , preferă sa astepte in masina in parcare.
Deschise radioul pentru a afla ultimele stiri
si in timp ce asculta privea dansul ritmic al stergatoarelor pe
parbriz, care isi faceau constiincios datoria.
„Andrei….Nu se poate! De ce tocmai el?!” Se sperie in
gand neintelegand daca si cum ajunsese sa tina la el. Privi verigheta de pe
deget, martora muta a statutului ei social. „Esti maritata, Laura…! Ce sunt
gandurile astea nebunesti?” o intreba parca ea, stralucind pe inelar.
„Da, ai dreptate draga mea , sunt maritata, am si doi
copii, dar el nu ma intelege, nu este din „filmul” meu, nu cantam aceeasi
„partitura” amandoi.
Laura isi aminti urletele sotului ei in bucatarie,
farfuria sparta de gresie si mancarea zvarlita in dusmanie pe pereti, ori
decate ori ea ii anunta vreo deplasare in interes de serviciu sau vedea
cameramanul sunand la usa dupa ea.Era un tip foarte gelos si f suspicios. Vedea
in orice si in oricine o pricina de infidelitate.Asa isi motiva consumul din ce in ce mai mare de alcool si
iesirile nervoase. Spunea ca se teme pentru viata ei si ca nu vrea sa ramana
vaduv , cu doi copii pe cap, pe care sa ii creasca singur doar cand veneau
copii, speriati de zgomotele din bucatarie.
Laura luase in calcul si divortul insa , ca orice mama
se gandea la copii.
„Tocmai eu nu respect ceea ce spun altor femei in
reportajele mele. Eu le indemn sa nu stea sa sufere si sa nu le fie frica sa
aleaga divortul in situatii din astea si iata ca eu aleg sa
indur toate astea, ca si ele , din pricina copiilor. Sunt o mincinoasa si o
fatarnica!”
Se privi in oglinda retrovizoare si aproape ii veni sa
se palmuiasca singura.
„Vezi tu, draga mea, ce fel de om sunt eu?” se adresa
ea verighetei de pe inelarul stang. „Sunt o mare c..va” Una spun altora si alta
gandesc..”
Isi scoase nervoasa verigheta din deget si o arunca in
torpedoul masinii.
„Asa…Stai acolo! Daca va fi sa patesc ceva macar familia
sa nu aiba de suferit.”
Crainica de la radio anunta ora exacta. Laura isi
privi ceasul si , facandusi cruce scurt, deschise portiera masinii si porni
spre avion. Pe drum isi suna un coleg de incredere, caruia ii lasase cheia de
rezerva, sa vina si sa ii duca masina acasa.
„Poti veni sa iei masina! Banii de taxi ii gasesti in
torpedou iar cheia o dai sotului meu sau fiica-mii daca el nu e acasa! Ok? Hai, ureaza-mi bafta,
sa il aduc cu bine pe Andrei acasa.” spuse ea scurt si iuţii pasul spre check-in
