Portretul

Un barbat la vreo 36 de ani se plimba cu pasi rari ,  in lung si in lat, urmarind cu atentie picturile expuse in Galeria ce tocmai se deschisese in oras.

Plimbandu-se prin Expozitie,  pivirea i-a fost atrasa de un portret de femeie . Era uimit de ochii  patrunzatori de un negru abanos al femeii din tablou. Semana mult cu sotia lui pe care o pierduse in urma cu un an, rapusa de o boala nemiloasa

Nu isi putea dezlipi ochii de la ea .. a contemplate-o indelung, minute in sir, retraind in amintire clipele frumoase din casnicia pe care o credea inca si acum dupa un an,  o minune a Destinului

Dupa minute in sir care ii s-au parut ore ,a ajuns acasa.

S-a asezat pe canapea ,si a adormit . In vis I-a aparut femeia din tablou ,Era ireal de frumoasa ,ii zambea si ii vorbea. S-a trezit buimac si nu isi dadea seama ,daca a trait real sau doar era vis , dat de subconstientul lui

A doua zi s-a dus la serviciu. nauc , Nimic nu-i iesea, abia astepta sa se termine ziua ,ca sa mai dea pe la Expozitie

Cand a ajuns acolo, nimic nu l-a interesat , s-a dus glont la tablou sa-l mai priveasca macar o data ...

Dar numai era , cineva ,o doamna ,il cumparase .

Durerea din sufletului lui era asa de mare incat nu si- a putut stapani lacrimile .

A plecat  trist ,fara o tinta anume , Se ciocnea de lume dar nu-I pasa ca era apostrofat. “Fii domnule atent!” Era doar el si gandurile lui

A ajuns iar acasa acasa, si-a facut un dus  si s-a rugat la Dumnezeu ,sa o mai viseseze macar o data

dar nu a visat nimic

A doua zi, sambata, s-a dus in supermarket sa isi faca cumparaturile Tot uitandu-se la raft dupa produsele pe care si le notase grijuliu pe o lista , cu scris citet de contabil, s-a ciocnit cu caruciorul de alt carucior.Femeia l-a dojenit. El cu ochii atittiti aiurea , a schitat un simplu pardon. Cand s-a intors sa vada daca totusi a lovit-o, a vazut-o pe ea: femeia din tablou cu ochii negrii ca abanosul parul lung matatsos si cu buze fermecatoare

A ramas ca traznit si s-a frecat instinctiv la ochi. Nu stia cum sa intre in vorba cu ea.. Pe unde se plimba ea ,era si el ,de teama sa nu o piarda cumva.

A iesit dn magazin si a urmarit-o discret,  sa nu  o sperie. Femeia locuia la o curte mcuta, cu cu flori si pomii abia infloriti.

Era un rai ,din care si-ar fi dorit sa numai iasa niciodata

Cu timpul, isi facuse un obicei sa isi faca cumparaturile la aceleasi ore cu ea , doar sa o mai intalneasca.

La un moment dat, iar s-au ciocnit cu carucioarele in supermarket  si, de data asta, si-au zambit.

Femeia misterioasa avea un zambet fermecataor si in el incepuse sa creasca speranta ca poate vor vorbi mai mult

S-au oprit amandoi la unica punga de cafea ce mai ramasese pe un  raft.

El a renuntat cavalereste in favoarea ei si, drept rasplalta , ea l-a invitat la o cafea , pe care a platit-o el,desi ea ar fi vrut sa plateasca nemteste. Apoi el a condus-o acasa

Cand au ajuns in prag o astepta o mogaldeata de fetita cu parul negru ca al ei ,si cu ochii verzi

Vazandu-l pe barbat, mogaldeata i-a sarit in brate ,si a strigat Tatii Tatii ,ai venit de la Doamne Doamne

Barbatul semana izbitor de mult cu sotul ei, care  murise intr-un accident de masina’

Ea avea lacrimi in ochi. Era prea dureros . Nu se poate asa ceva .

Acelasi lucru si-a spus si el: “nu se poate asa ceva..”

Si-au spus pe rand, unul altuia dramele. La o cafea i- s-a detainuit :

“Stii femeia din tablou ,sunt eu.Sotul meu a fost pictor

Facandu-si un obicei de a o conduce  acasa, fetita cu ochii de smarald a prins drag de el

Peste tot era dupa el ..

Ea nu isi putea infrana lacrimile

Dupa sase luni, el  a trebuit sa plece intr-o delegatie  si fiind luat pe nepregatite nu a mai apucat sa ii spuna

Ea l-a asteptat in zadar sambetele la ora obisnuita la supermarket  sa isi faca cumparaturile.

Barbatul era medic de profesie ,si plecase intr-o misiune umanitara de 6 luni ,in Africa. In graba plecarii, mai ales ca misiunea se ivise pe neateptate , uitase sa ii lase vreun mesaj. In zadar incercase sa o sune de pe drum, robotul ii spunea cu o voce metalica :”Abonatul nu poate fi contactat”

“Amarnica femeie...!” isi zicea in gandul lui scarpinandu-se in crestetul capului, unde se prefigura un timid, dar hotarat, inceput de chelie pe care zadarnic incerca sa si-l mascheze  pieptanandu-si in fel si chip parul.

I-a scris atunci mesaje in care i-a explicat cu lux de amanunte cum decursese toata istoria plecarii. Zadarnic insa, femeia se incapatana sa nu-i raspunda nici macar un rand. Se impacase asadar cu gandul ca o pierduse. Scotea in fiecare seara poza sotiei lui, de care nu se despartea niciodata si ii povestea ei, naduful lui cu bruneta cea frumoasa care il vrajise. I se parea ca din fotografie, Lucretia, sotia lui ii zambeste intelegator.

“Iarta-ma, iubito! Nu te voi uita niciodata!” ii spunea de fiecare data sarutand  cu drag fotografia si o  aseza cu grija in portofel sa nu o mototoleasca.

Cele sase luni ale misiunii treceau greu. Dimineata se trezea cu gandul la cazurile pe care le avea de rezolvat, dar peste zi se posomora treptat facandu-si procese de constiinta ca nu scrisese la timp acele nenorocite de fraze sa o instiinteze despre plecarea in misiune

Un soldat din garnizoana, un oltean vesel si guraliv, i-a propus intr-o zi sa ii deseneze el chipul brunetei .

“Domn’ doctor, cum arata doamna care v-a furat inima in asa hal de nu mai stiti nici pe unde mergeti? E sotia dumneavoastra nu?”

“Ce, ce zici?” intreba doctorul ganditor ridicand spre olteanul negricios, care zambea cu gura pana la urechi, o privire absenta.

“Cum arata dom’le femeia aia si ce are ea asa special”?

V-o desenez imediat.In tara am absolvit Liceul de Arta”

Medicul il privi pe soldatul negricios si guraliv si un zamnet ii miji in coltul buzelor:

“Ai o coala alba si un creion, soldat?”

“Imediat!” racni vesel negriciosul apucand creionul de dupa ureche si scotocindu-se in tolba dupa carnetul de schite

A inceput sa i-o descrie asa cum o simtea cu sufletul lui privind in departare. Soldatul creiona totul dupa spusele lui, urmarind cu atentie fiecare propozitie. Incet incet un chip feminin de o rara frumusete aparu pe coala alba. Olteanul negricios intarea acum contururile si migalea la detalii. Dupa vreo patru ore ii inmana Doctorului portretul cu un aer triumfatorsi cu acelasi zambet zglobiu in ochi.

“Gata dom’le Doctor! Acum sper ca nu veti refuza sa ma cinstiti cu o tigara..? Nu vreau bani, am facut-o din simpatie pentru dumneavoastra...”

Doctorul lua portretul il privi admirativ si pentru cateva secunde avu instinctul sa sarute acel portret. Se retinu insa imediat, rusinat si se scotoci in tunica dupa pachetul de tigari. Il intinse pe tot soldatului negricios si guraliv.

“Ia-l pe tot! Ce ai facut aici nu este un simplu desen...E o opera de arta! Meriti si mai mult decat un pachet de tigari! Esti un adevarat artist, soldat!”

“Va multumesc domnule doctor! Sa va poarte noroc si sa o cuceriti pe aceata femeie! Apropos, cum va cheama?” il intreba pe doctor, luandu-i foaia din mana.

“Victor ma numesc. Victor Serbanescu...Ce ai uitat?” raspunse Doctorul privindu-l mirat.

Soldatul zambi strengareste, mazgali ceva cu creionul pe hartie si apoi ii intinse iar portretul: “Gata, acum e in ordine!”

Doctorul privi mirat .Soldatul tocmai trecuse pe numele lui acel desen: Victor Serbanescu figura acum ca autor.

“Asta pentru ca mi-ati dat tot pachetul!  Sa va poarte noroc si sa ma chemati la nunta” ! ii mai striga soldatul  ridicandu-se in graba si pornind la ale lui.

Doctorul ramase cu portretul in mana inca nevenindu-i sa creada ca soldatul negricios si guraliv, mereu pus pe sotii ii daruise opera lui.Clatina din cap ,apoi impaturi cu grija portretul si il ascunse in portofel alaturi de cel al sotiei sale.

“Sper sa deveniti bune prietene”, murmura el in timp ce-si baga la loc portofelul in tunica.

Cele sase luni ale misiunii treceau acum parca mai usor. Noaptea scotea cele doua portrete din portofel si le vorbea. Intr-o noapte i-a aparut in vis Lucretia in rochia ei rosie, vaporoasa, cu parul auriu revarsat pe umerii albi. Ii zambea duios si il mangaia pe par:

“Sa ai grija de ea cum ai avut de mine! Si s-o iubesti la fel! Tu esti un adevarat balsam pentru sufletul unei femei! Stiu ca te-ai luptat cu boala mea pana in ultima secunda incercand sa ma salvezi...Sunt mandra ca ti-am fost sotie! Te iubesc Victor! Sa nu uiti....”

S-a trezit plangand cu perna  in brate. “Iarta-ma, Lucretia, iubirea mea...! Am incercat....Am vrut...Offf, Doamne...! De ce???”

Asa isi petrecea el noptile , cand vorbindu-i Lucretiei cand incercand telefonul.In ultima zi a misiunii parca ii venea sa zboare de bucurie.Era hotarat sa se duca direct la ea acasa, sa-i bata la poarta si, ingenunchind s-o intrebe: “Vrei sa fii sotia mea?”

Zborul pana la Bucuresti, in avionul militar ii parea un calvar. Ii multumea lui Dumnezeu ca se intorsese acasa sanatos, ca epidemia nu il afectase si, mai ale, ca salvase o multime de vieti, facand adevarate miracole alaturi de echipa cu care venise.

A coborat la Aeroport si asa cu ranita in spate si cu bocancii cazoni s-a aruncat intr-un taxi.Cauta febril prin telefon adresa brunetei si imediat ce o gasi o transmise mecanic, ca un robot soferului.Nu il interesa nimic in jur.Tot ce vroia era sa ajunga mai repede la ea. “daca n-o mai gasesc? Daca s-a mutat sau daca...” Isi masa tamplele si privi in gol pe fereastra portierei. “Daca si-a refacut viata si am ajuns prea tarziu?” Incerca sa-si faca singur curaj spunandu-si ca nimic din toate astea nu aveau cum sa i se intample tocmai lui. Facu semn soferului sa opreasca la supermarket-ul unde isi faceau ei, deobicei, cumparaturile. Cumpara in graba o cutie de bomboane, un buchet imens de trandafiri albi si o papusa mara pentru fetita. Abia in taxi vazu ca papusa era intr-o rochie rosie, vaporoasa cu parul blond revarsat pe umeri. “Lucretia....”, sopti el strangand papusa in brate si simti ca buzunarul de la piept unde isi tinea portofelul il frige.

Recunoscu imediat curtea micuta cu pomi, “raiul”   din care nu se mai indura sa plece. Sari din masina, achita cursa si dupa ce taxiul se pierdu in departare trase aer in piept si porni hotarat spre portita de lemn strangand papusa la piept

Prin curte trebaluia o batrana, imbracata ingrijit ,cu parul prins intr-un coc. Vazandu-l la poarta pe barbatul in uniforma militara, cu ranita in spate si strangand o papusa in brate, ridica ochii mirata:

“Pe cine cautati, va rog?”

“Sarut mana, doamna! Sunt....” incepu barbatul fastacit. “Sunt Victor Serbanescu, medic de profesie. O caut pe....”

“Loredana? Este fiica mea. A patit ceva?”

“Nu doamna, linistiti-va! O caut ca prieten. Acum m-am intors dintr-o misiune de 6 luni in Africa...”

“Da?Ati ajuns chiar in Africa?” il intreba batrana pe barbat, privindu-l cu ochii mirati, de un albastru ca cerul.

Se duse la portita si o descuie, poftindu-l pe musafir in curte.

“Poftiti, luati loc, aici pe canapea, sub visin ca e mai racoare. Doriti ceva de baut? Poate in serbet cu apa rece?” mai zise ea straduindu-se sa fie o gazda perfecta. “Si sotul meu a fost militar. Tanchist era si, Doamne, ce-i mai placea serbet cu apa rece de la gheata!” Zambi duios aducerilor aminte apoi o lacrima i se prelinse pe obraz “Loredana cu el seamana, bruneta cu ochi verzi”

“De la dumneavoastra a mostenit in schimb blandetea glasului si chipul de o rara frumusete” zise Victor, sarutand mana moale si usoara a batranei.

Batrana rosii ca in tinerete si isi zise in sinea ei:”Iata ca mai sunt barbati galanti pe lumea asta..Asa era si Tudor al meu, chipes in uniforma militara si,,, foarte galant”

Poarta scartai usor si in cadrul ei isi facura aparitia doua flori de o rara frumusete: ghemotocul brunet cu ochii ca smaraldul si mama ei, inalta, zvelta si cu mers de zeita.

De cum il vazu acolo sub visin demeia duse mana la inima si nu mai putu face nici un pas. Scapa din mana ghiozdanul fetitei si buzele incepura sa-i tremure in timp ce ochii i se impaienjenira de lacrimi.

“Tu aici?” Ce cauti aici?”reusi Loredana sa articuleze dupa cateva zeci de secunde care i se parura o eternitate... fetita o tinea inca de mana privind cand la ea, cand la Victor.Pana la urma se smulse din mana ei di ii sari de gat barbatului, care emotionat ramasese locului in mijlocul aleei, nestiind ce sa raspunda.

“Pe tine!” zise in cele din urma cu emotie in glas. “Daca ma mai vrei,  bineinteles... Stiu ca am gresit si nu te condamn! Plec imediat!” zise el luandu-si cu o miscare scurta si hotarata, de soldat, ranita pe umar. Ii darui fetitei papusa.

“As vrea sa accepti acest mic cadou pentru fetita, te rog!”

Copila se uita intrebator la mama ei nestiind daca poate sa primeasca cadoul. Loredana incuviinta din priviri si fetita imbratisa cu bucurie papusa blonda in rochie lunga rosie

“O cheama Lucretia”, spuse Victor, mangaind zulufii negrii ai fetitei. “Pentru tine acest buchet de trandafiri albi. Stiu ca iti plac trandafirii albi..”

Loredana lua din instinct florile si le mirosi. Da, trandafirii albi erau florile ei favorite. Ridica apoi ochii spre barbat si il tintui cu privirea:

"De ce n-ai scris nici un mesaj ca vei pleca in misiune? De ce n-ai sunat?Nu crezi ca trebuia sa stiu si eu asta? Doar spuneai ca ma iubesti...Asa ma iubesti tu pe mine?”

Femeia facu un pas si Victor crezu ca va arunca florile pe jos, insa ea il ocoli nervoasa, tocanind cu tocurile subtiri si inalte ale pantofilor pe asfaltul aleei

Dadu mamei ei florile sa le puna intr-un vas cu apa. Batrana se facu iute nevazuta

“Acum ca am ramas singuri, domnul meu, vreau sa stiu un lucru: tu ma iubesti sau sunt doar o distractie pentru tine?”

Il sfredeli cu o privire verde rece. Victor lasa capul in jos vinovat:

“Stiu ca am gresit, dar plecarea a fost pe neasteptate si, cand m-am imbarcat te-am sunat, dar nu ai mai raspuns

apoi tot drumul ti-am scris sute de mesaje.”

Femeia il tintuia mai departe cu privirea:

“Stiu! Le am toate aici!” spuse ea batand cu aratatorul in ecranul telefonului. “Vroiam sa suferi si tu. Cand vreau pot fi si zgripturoaica... Asa de-a naibii, ca sa simti si tu, gustul Nepasarii...! Sper ca ti-a fost invatatura de minte! Poate acum in inima mea e altul, ca tu nu m-ai vrut, m-ai aruncat ca pe o carpa la gunoi...! “

“Si...este?” intreba scurt barbatul privind-o in ochi cu o privire hotarata. O clipa privirile li se inclestara ca doua sabii

“Din fericire, pentru tine, nu...!” raspunse Loredana si privirea i se imblanzi. Sunt femeie serioasa cu un copil .Nu sunt o....., care schimba barbatii ca pe ciorapi...! Te iubesc nebunule, din prima clipa de cand ne-am ciocnit carucioarele in supermarket !!!!

Se imbratisara si ea izbucni in plans  cu capul pe pieptul lui, plangea si il lovea in piept cu pumnii ei mici si albi:

“Esti un nenorocit, un capcaun, un...., dar te iubesc, dragul meu!”

Fetita  ii prinse de cate o mana pe fiecare:

“Bine-ai venit acasa, tatiii”

Barbatul lua fetita un brate. O imbratisa pe Loredana si o intreba tare si raspicat:

“Vrei sa fii sotia nea?”

  “N-am inteles...” zambi Loredana

Barbatul atunci puse un genunchi in pamant si cautandu-se in buzunarul vestonului, scoase de acolo portretul daruit de soldatul negricios si guraliv

Femeia il privi emotionata si vazand semnatura ,Victor Serbanescu, intr-un colt il intreba zambind cu lacrimi in ochi: “Chiar atat de mult ma iubesti? Portretul este extraordinar!!! Da, vreau sa fiu sotia ta!”

Din prag, batrana cu ochii albastri ca cerul, mama Loredanei, isi stergea discret o lacrima si zambea gandind ca: “Da, mai sunt barbati romantici si manierati pe lumea asta...Asa, ca Tudor al meu..!”

De pe banca de sub visin, Lucretia, in rochia ei rosie, vaporoasa, cu parul revarsat peste umerii goi, zambea fericita

In biblioteca din camera de zi a familiei Serbanescu, doua portrete de femeie zambesc intotdeauna oaspetilor care le trec pragul. Una este blonda cu parul auriu revarsat peste umerii goi, intr-o rochie rosie, vaporoasa, cealalta bruneta cu ochii ca smaraldul

   -Sfarsit-

DIA NICO